Premiile ediției aniversare UNDERCLOUD 10

În august 2008, pentru prima dată în istoria recentă, artiștii teatrului independent bucureștean se întâlneau  într-un festival dedicat lor: UNDERCLOUD era la prima ediție și s-a desfășurat, timp de 3 săptămâni, pe celebra terasă La Motoare.
De-a lungul celor 10 ani, Festivalul a devenit un brand care susține și promovează mișcarea teatrală independentă din România. UNDERCLOUD a fost primul festival de teatru independent care a introdus în program, în 2012, secţiunea Concurs, cu premii, iar din 2014, a devenit internațional.
Astăzi, UNDERCLOUD este singurul festival internaţional de teatru independent din România desfășurat sub egida programului european „Europe for Festivals. Festivals for Europe” – certificat internațional atribuit de Comisia Europeană şi Asociația Festivalurilor din Europa.
Ediția aniversară, desfășurată între 22 și 31 august, la ARCUB – Gabroveni, cu sprijinul Primăriei București, s-a încheiat joi seară cu Gala de premiere, în cadrul căreia au fost acordate șapte premii la șapte categorii și cinci premii speciale.
 
În secțiunea Concurs au participat 16 producții realizate de către cei mai tineri și mai talentați artiști independenți. Juriul festivalului, din care au făcut parte regizorii de teatru Alexa Visarion și Erwin Simsensohn, actorii Coca Bloos și Cristi Iacob, scenografa Iuliana Vîlsan și criticul de teatru Octavian Saiu, a desemnat câștigătorii ediției.
 
Spectacolul Menajeria de sticlă, produs de Teatrul POINT și regizat de Alexandra Penciuc, a câștigat Premiulpentru cel mai bun spectacol.
Ana Ularu a primit Premiul pentru cea mai bună actriță pentru rolul din spectacolul O intervenție(producție a Teatrului ACT), iar Mihai Smarandache a fost desemnat Cel mai bun actor pentru prestația sa din Menajeria de sticlă.
Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Iris Spiridon pentru spectacolul Psycho, producție a Teatrului Apollo 111.
Premiul pentru cea mai bună scenografie a fost împărțit între Daniel Chirilă pentru costumele din spectacolul Înaintea erei noastre (o producție Frilensăr și Teatrul LUNI de la Green Hours) și Sabina șiBianca Veșteman pentru decorul spectacolului Psycho.
Premiile juriului au fost acordate lui Paul Cimpoieru pentru one-man-show-ul Homo Americanus și trupeiFrilensăr pentru spectacolul Înaintea erei noastre, ambele co-produse împreună cu Teatrul LUNI de la Green Hours.
 Pentru susținerea mișcării teatrale independente, Premiul UNDER ANY CLOUD i-a revenit Teatrului Metropolis și echipei spectacolului Efectul razelor gamma asupra crăitelor lunatice, iar Premiul UNDERCLOUD a fost decernat producției BABEL a Centrului Independent Coregrafic LINOTIP.
Distincțiile ediției aniversare au fost oferite de: Mathilde, Centrul Shakti, Therme, Other Side și Editura Nemira.
Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Jaroslaw Fret, regizor și director al Institutului Grotowski din Polonia și scriitorul Pascal Bruckner, au primit Premiile de Excelență ale ediției aniversare UNDERCLOUD.