„Am întâlnit-o pe Chris Simion în 1999. Era pe atunci foarte tânără, cu ochi mari albaștri și chip surâzător. Am simțit de la bun început în ea o energie care m-a surprins. Se arăta entuziastă, dinamică, vorbea repede și mult, mereu grăbită, avidă de a obține asentimentul interlocutorilor. Știa tot, citise tot, voia să adapteze tot. Avea ambiții nemăsurate pentru cei 20 de ani ai ei și m-am surprins într-un prim moment privind-o cu scepticism, îndoindu-mă că va putea duce la bun sfârșit toate proiectele la care visa. Exact așa cum te îndoiești de un medic foarte tânăr, de vârsta copiilor tăi, ca ar putea să-ți pună un diagnostic corect și să îți vindece răul. Chiar dacă acel medic a terminat cu 10 universitatea, există o reținere legată de vârsta lui. Așa era și cu Chris. M-am înșelat, evident. Nu numai pentru că Chris Simion a fost mereu la înălțime în proiectele pe care le-am făcut, dar și pentru că a realizat lucruri incredibile pentru o femeie de vârsta ei.

Îmi amintesc de ea la Paris, cu mai bine de 12 ani în urmă, când tocmai jucase cu trupa ei în franceză – o franceză destul de aproximativă – Copilul divin, întâi la Teatrul Lucernaire, apoi într-un teatru de la periferie. Fusese atunci de o îndrăzneală care ne-a lăsat pe toți cu gura căscată. În acea zi mi-am zis că va ajunge departe, și că flacăra care o consuma îi va duce cariera chiar dincolo de propriile-i speranțe.

Îmi amintesc despre lectura publică a Paradoxului iubirii, pe care a făcut-o la București, acum 5 ani: textul meu e un eseu. Ea l-a făcut piesă de teatru. Mie mi-a ieșit ceva serios. Ea l-a descifrat comic. Mi-a plăcut soluția, era amuzant, în același timp aproape și departe de cartea mea, cu o notă personală pe care am găsit-o irezistibilă. Hoții de frumusețe a fost fabulos. Dacă l-ar fi făcut la Paris, ar fi fost în topul spectacolelor din Franța.

Nu am fost deci deloc surprins ca s-a aruncat în acest vast proiect care ar trebui să schimbe pentru totdeauna scena dramatică românească și teatrul independent din București. Nu numai ca o încurajez în această întreprindere, dar este o onoare pentru mine să fiu susținătorul unei asemenea inițiative și să ducem la realizare acest vis.”

Pascal Bruckner