100 de ani de la primul manifest al Dadaismului. 110 ani de la nașterea lui Beckett. 65 de ani de la premiera Lecției lui Ionesco. 55 de ani de la apariția Teatrului absurdului… Simple coincidențe sau cifre cu o însemnătate mai profundă? Oricum ar fi privite, astfel de referințe cronologice obligă la o reevaluare istorică, la o anume retrospectivă a reperelor culturale pe care le desemnează. Împreună sau separat. Există, cu adevărat, un spirit de avangardă, o vocație a sfidării normelor și convențiilor sub semnul unei teatralități asumate ca prezent absolut. E ceva ce supraviețuiește și astăzi, când epoca mișcărilor cu programe estetice și dezbateri furtunoase s-a încheiat, lăsând locul unui relativism total. Chiar și acum, când nu mai există curente sau manifeste, spiritul de avangardă rămâne viu în teatru și performance, pe scenă și în spații alternative, într-un climat care a integrat valorile trecutului fără să se împace definitiv cu propriul prezent. De dinainte de 1916 și până la experimentele care mai pot scurcircuita confortul burghez al spectatorului-consumator de la începutul secolului XXI, există o dinastie de creatori înrudiți prin încrederea iluzorie că arta poate schimba lumea. Și, totuși, dacă nu e doar o iluzie?

Organizată în parteneriat cu Secția Română – Teatrologie a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru și Departamentul de Studii Teatrale al UNATC „I.L. Caragiale”, această conferință va aborda asemenea subiecte din mai multe perspective. Critici și unversitari din România și din străinătate vor susține prezentări despre Tristan Tzara, Samuel Beckett, Eugène Ionesco, Tom Stoppard, Matei Vișniec și alți eroi ai aceleiași odisei, de la Dada la scena contemporană. Însoțite de dialoguri libere cu publicul, discursurile lor vor încerca să ofere imaginea complexă a unui fenomen cultural ce își transcende datele istorice și devine o tipologie universală în timp și spațiu: spiritul de avangardă.

(Octavian Saiu, coordonator)